Diana NICOGLO
Găgăuzii – popor turcic, creştin ortodox care trăieşte în sudul Republicii Moldova (în partea istorică a sudului Basarabiei). Baştina istorică a găgăuzilor este Nord-Estul Bulgariei. Din a doua jumătate a sec. al XVIII-lea găgăuzii, dar şi alţi imigranţi transdanubieni încep să se aşeze cu traiul pe pământurile Basarabiei de Sud, care din anul 1812 devin o parte a Imperiului Rus. În anul 1819, din ordinul ţarului, imigranţii transdanubieni obţin statut de colonişti, dar şi un şir de avantaje (scutire de impozite, de serviciu militar etc.), ceea ce le permite să atingă mari succese în sfera social-economică. Lipsa surselor scrise, legendelor despre originea lor şi baza concludentă de probe nu permite avansarea în cercetarea acestei teme. Nici una din ipotezele existente nu a devenit teorie independentă, deoarece în fiecare există puncte slabe. În prezent sunt cunoscute două versiuni: slavonă şi turcă. Ipoteza ”slavonă”, conform căreea găgăuzii ar fi bulgari turcificaţi (conform limbii vorbite) nu dispune de argumente suficiente ale provenienţei găgăuzilor. Ipoteza turcică include un şir de versiuni. Cea mai acceptabilă printre cercetători este presupunerea precum că strămoşi ai găgăuzilor ar fi triburile medievale de nomazi pecenegi, uzi, care au migrat din stepele din sudul Rusiei spre Dunăre şi s-au stabilit pe teritoriiul de astăzi al Bulgariei. Pe lângă aceste componente, în opinia cercetătorilor, la etnogeneza găgăuzilor au participat şi protobulgarii turcici.
Cultura tradiţională a găgăuzilor s-a format la baştina lor – Bulgaria şi este parte componentă a complexului etnocultural balcanic. Pe teritoriul Basarabiei aceste tradiţii (balcanice) au intrat în corelaţie cu elementele culturale ale populaţiei autohtone (moldovenii/românii) în urma cărui fapt s-a produs îmbogăţirea reciprocă.
În cultura materială a găgăuzilor se observă tangenţe cu popoarele balcanice, cu românii/moldovenii, ucrainenii. Tangenţe cu popoarele turcice se regăsesc în mare măsură în tradiţia alimentaţiei, deoarece această componentă a culturii etnice este una dintre cele mai constante. Alte elemente ale culturii materiale (majoritatea meşteşugurilor, vestimentaţia, casa) sunt practic pierdute.
În prezent se urmăreşte dispariţia naturală a multor elemente ale culturii materiale. Însă reprezentanţii societăţii găgăuze depun efort maxim pentru renaşterea acestora.
Ocupațiile tradiționale
Activităţi economice. În mod tradiţional, ocupaţiile principale ale găgăuzilor au fost prelucrarea pământului şi creşterea animalelor. Sectorul cel mai important era creşterea pâinii. Dintre culturile cultivate, un loc important îl aveau grâul, porumbul, meiul, orzul. Mai semănau şi linte, fasole, mazăre, in, cânepă, hrişcă. Cea mai mare suprafaţă cultivată era alocată pentru grâul de primăvară, care dă roadă înaltă. În mod deosebit era preţuit specia de grâu numită „arnăut”, care e mai rezistentă la secetă. De rând cu creşterea pâinii, s-a dezvoltat şi creşterea animalelor domestice. Cele mai răspândite sectoare erau creşterea oilor, reproducerea bovinelor, a cailor, a porcilor, a păsărilor ş.a. Ovicultura ocupa un loc deosebit în activitatea economică, iar specificul acesteia rezidă în cantitatea mare de lapte şi în calităţile cărnii a rasei de oi locale. Cea mai populară era rasa de oi de tip universal, numită „ciuşca”, a cărei productivitate multilaterală satisfăcea necesităţile familiei în lână, lapte, carne. Spre deosebire de rasa specializată (merinos), folosită, în principiu, pentru lână, ciuşca cerea mijloace minime pentru întreţinere. Găgăuzii mai bogaţi ţineau până la o sută şi mai multe oi, peste 50 de cai, zeci de capete de animale folosite în activităţile din gospodărie, câteva sute de ştiubeie.
Pe lângă creşterea grâului şi a animalelor domestice, era dezvoltat şi grădinăritul, ocupaţie cu caracter auxiliar, deşi avea tradiţii mai vechi. În gospodăriile lor, găgăuzii creşteau varză, sfeclă, ridiche, castraveţi, chiperi, roşii, vinete, pepene verde (harbuji), bostani, ceapă, usturoi, fasole, pătrunjel, cartofi şi alte culturi3.
Condiţiile naturale favorabile au contribuit la dezvoltarea cu succes a unui alt sector tradiţional – viticultura şi vinificaţia. Vinul era produs în condiţii casnice. La ocupaţiile auxiliare se referă şi creşterea fructelor, apicultura, sericicultura.
Meşteşuguri şi îndeletniciri populare. Conform tradiţiei, aproape tot ce era necesar pentru aranjarea traiului (textile, haine, ustensile) şi menţinerea vieţii (produse şi instrumente pentru prelucrarea lor) se produceau şi se confecţionau în fiecare gospodărie ţărănească. Multe îndeletniciri şi meşteşuguri erau cunoscute de găgăuzi încă înainte de a migra pe teritoriul Basarabiei. Printre ei este producerea făinii, prelucrarea pieilor, cojocăritul, împletitul din papură şi din salcie, prelucrarea pietrei, producerea lumânărilor şi a săpunului. Cea mai veche îndeletnicire este producerea făinii. În timpurile vechi, pentru a preface grăunţele în făină, găgăuzii se foloseau de unelte lucrate manual: kaya şi rışniţa, piua de lemn – dübek. O mare popularitate aveau morile (dermen)5.
În meşteşugul cojocăritului, din piei de oi se confecţionau haine lungi (haine de deasupra), bondiţe/pieptare din blană, din piele de porc şi de bou se coseau încălţăminte. Prelucrarea pieilor de oi era accesibilă, practic, pentru toată populaţia găgăuză. Această îndeletnicire ţărănească, la începutul sec. al XIX-lea, într-o măsură mai mare decât altele, a căpătat caracteristicile producţiei meşteşugăreşti6.
Printre îndeletnicirile găgăuzilor mai erau dulgheritul şi tâmplăria, dogăria, fierăria, cusutul pantofilor, croitoria, giuvaiergia, tricotatul şi ţesutul, broderia. Activităţile dulgherului erau legate de confecţionarea instrumentelor agricole, a căruţelor, săniilor, a ustensilelor pentru casă, a instrumentelor şi a mobilei pentru casa ţărănească. Toţi ţăranii posedau deprinderi elementare de dulgherit. Mulţi dulgheri se ocupau cu meşteşugul dogăritului (butnăritului). Materia primă era cumpărată la piaţa locală, se folosea lemn de calitate înaltă, ce poate fi prelucrat (stejar, tei)7.
Confecţionarea încălţămintei se bazează pe vechea experienţă de utilizare a pielii animalelor. Tipul tradiţional de încălţăminte – opinci – era cusut din piele de porc netăbăcită. La croitori, coseau din postav haine scurte cu mâneci, pentru bărbaţi şi paltoane pentru femei, de asemenea, vestoane pentru bărbaţi, pantaloni, cămăşi. În meşteşugul cusătoriei s-au specializat atât bărbaţii cât şi femeile. În sec. al XIX-lea – începutul sec. al XX-lea, un membru din familie se ocupa cu croitoria, iar ceilalţi continuau să prelucreze pământul8.
Una dintre cele mai vechi îndeletniciri casnice este giuvaiergia. Meşterii care confecţionau podoabe şi accesorii erau numiţi kuyumcu. Meşterii locali confecţionau küpä (сercei), üzük (inele), bilezik (brăţare cu ornamente). Cerceii erau confecţionaţi din aur, argint, pregătindu-i din monede, iar brăţările – din argint. Familiile cu un venit material mic se mulţumeau cu articole din aramă. Ca şi alţi meşteşugari, kuyumcu făceau parte din clasa mai înstărită a populaţiei9.
Fiecare femeie trebuia să posede deprinderi de împletit (tricotat) şi de ţesut. Firele de tors erau din lână, garus, aţă de bumbac confecţionată la fabrică, fibre de mătase brută. Împleteau cu andrele (şiş), cu cârligul (kuka), cu acul (iinä). În vechime, din lână se împleteau ciorapi (çorap), şosete (tomak), papuci de casă/ciupici, terlici (terlik), căciula pentru copii (takä), pieptar (keptar). Broboadele erau împletite cu spiţele, iar pe margini le înfrumuseţau cu o dungă ajurată. Din fibre de mătase brută ţeseau elemente decorative: dantele, margini pentru perdele, pentru cuverturi, prosoape ş.a11.
O ocupaţie casnică a găgăuzilor, incluzând particularităţi ale meşteşugului, a fost ţesutul. Materia primă o constituiau fibrele vegetale: inul (keten), cânepa (kenevir), fibre de lână, fibre de bumbac (pamuktan iplik), mătase brută (bürüncük). Fibrele erau făcute la roata de tors (rökä). O formă veche a acesteia este furca de tors (furka), cu ajutorul căreia femeile torceau din mers. Aceasta constituia o tijă obişnuită, partea de jos fiind prinsă de brâu, sub mâna stângă. Câlţul de lână îl prindeau de capătul furcii. Pentru învălătucirea furcii de tors se folosea elemnä – o ramă ce se învârte orizontal pe o ramă mică din două bucăţi de lemn încrucişate. Unealta tradiţională la care se ţesea (stativele) se numea la găgăuzi düzen, de construcţie orizontală.
Se deosebea printr-o mare varietate stofa pentru haine. Çukman, o stofă subţire de lână, produsă în gospodărie, era dată la atelier pentru a fi vopsită şi călcată. De cele mai multe ori, lâna era combinată cu aţe de mătase brută. Era folosit pe larg dimi – haină din postav. Din pânză ajurată coseau prosoape decorative, împodobite cu ornamente vegetale13.
O grupă deosebită de produse ţesute o constituie covoarele. Ele erau ţesute din aţă de lână. Cele mai vechi tipuri sunt covoarele înguste, lungi şi netede. Ornamentul tradiţional a fost şi rămâne a fi cel vegetal, în formă de crengi şi copaci stilizaţi, care alternau cu mici figuri antropomorfe (păstorul cu oi sau o imagine stlizată puternic a altei fiinţe vii). În prezent, covoarele netede găgăuzeşti au un fundal negru, pe care se află buchete de flori în vază ori în coş sau fără ele. Pe margini este o dungă largă în forma unei ghirlande de flori. Cele mai utilizate desene sunt tabla (tipsie), gül (trandafir), beş gül (cinci trandafiri), kuş (pasăre), sepet (coş), mantar (ciuperci) ş.a. Erau confecţionate, de asemenea, tülü pala – covoare pufoase cu ornamente geometrice, pala – covoare lungi şi înguste de atârnat pe perete, cu care acopereau paturile, iar în familiile înstărite şi podeaua14.
De asemenea, mai ţeseau şi yastık – cearşafuri pentru pernele alungite, pentru paturi, döşek – saltele, yorgan – pături, çarşaf – cuverturi. Produceau şi accesorii de forme mici: kuşak – brâie pentru bărbaţi, çember – broboade pentru femei, sargı – jambiere pentru bărbaţi16.
Locuința. Gospodăria tradiţională a găgăuzilor era alcătuită din casă (ev), aşa-zisa ”parte curată” (kapun önü, la propriu ”în faţa uşii”), o livadă mică cu grădină şi răzor (başça), curte gospodărească (arman aulu). Anexele gospodăreşti erau alcătuite din grajduri şi construcţii pentru păstrarea productelor şi nutreţurilor. Principalele construcţii pentru animale erau dam, şopronul şi grajdul, coteţul pentru păsări şi cocina. Anexele erau situate în spatele casei. Acolo se păstrau samannık (stoguri de paie, grâu), tizek (combustibil) – tizic clădit, vreje de floarea soarelui, lozie uscată. Gardurile erau făcute din arbuşti ghimpaţi: porumbrele sau vreascuri; cele din nuiele, stuf, lemn – din scânduri, ţăruşe şi prăjine; cele din piatră şi pământ – din ceamur, chirpici, unse cu lut. În curte se găsea fırın (cuptorul de pâine) şi kotlon (vatra)18, unde pe vreme caldă se prepara mâncarea.
Drept material de construcţie era folosit un amestec de lut cu paie, care se numea çamur. De obicei construcţiile se ridicau folosind tehnicile de ceamur şi chirpici. În tehnica de ceamur, din lutul moale, amestecat cu paie se formează rulouri, din care se clădesc pereţii. Şi în cealaltă tehnică pereţii se ridică din chirpici nearşi, preparaţi din aceeiaşi compoziţie19. Deoarece construcţia era fără temelie, pe din afară casa era înconjurată de o prispă din lut de formă semi-ovală. Odată cu perfecţionarea construcţiei locuinţei, această prispă din faţă a început să se facă în formă de dreptunghi şi s-a transformat în sundurma, prispa – baza unei galerii deschise, cu piloane20. Mult mai târziu, în secolul al XX-lea, această galerie s-a transformat într-o încăpere închisă şi s-a modificat într-o verandă închisă cu sticlă.
Construcţia cu temelie a început să se dezvolte abea la sfârşitul sec. al XIX-lea. Materialul de bază pentru acoperiş îl constituia stuful. În prima jumătate a sec. al XX-lea au apărut şindrila şi ţigla. În conformitate cu modul de acoperire, există două feluri de tavane: atma tavan (azvârlit) şi esmä tavan (căptuşit). Partea interioară a tavanului putea fi din scândură sau din lut. În cazul tavanului ”azvârlit”, se suprapuneau grinzile transversale, de ele se fixa o căptuşeală de lemn, peste care se arunca ceamur. În cazul tavanului din lut, grinzile erau înlocuite cu prăjini, peste care se arunca ceamur (lut amestecat cu paie). Mai veche este construcţia ”azvârlită”23.
Spre sfârşitul sec. al XIX-lea complexul locativ era alcătuit din două construcţii: într-o curte ţărănească era situată clădirea de bază – ev (casa) şi bordey (suplimentară). Baza tradiţională pentru planificarea clădirilor locative este încăperea locativă soba, içer – o celulă locuibilă şi o încăpere cu vatră (hayat), care îndeplinea şi funcţia de tindă. Hayat era mijlocul casei, unde era situată vatra şi unde se scurgea viaţa de toate zilele a familiei găgăuze. Aici dormeau, mâncau, munceau, uneori chiar primeau şi musafiri. Anume prin aceste caracteristici se deosebeşte locuinţa găgăuzilor şi a altor popoare din sudul Moldovei de casa tradiţională, caracteristică pentru regiunile de nord, unde tinda nici odată nu era încălzită24. Spre sfârşitul sec. XIX încep să se construiască case cu trei camere. Camera nouă nu era încălzită şi îndeplinea funcţia de büük ev (principală). Apariţia celei de a treia camere a adus la o schimbare considerabilă a tuturor componentelor locuinţei. De exemplu, hayat (tinda) şi-a pierdut funcţia de ”mijlocul casei”, devenind treptat o tindă îngusă, caldă, din care duceau uşi în ambele camere25.
În unul din colţurile tindei se afla bacalık (un horn larg). Ulterior au început să clădească în unul din colţuri ceva asemănător cu o plită din lut (kotlon). Uneori în casa cu trei camere la începutul sec. al XX-lea hayat (tinda cu cămin) era împărţită în două, separând cu un perete partea din spate cu cămin. Intrările în ambele camere rămâneau în partea din faţă a tindei (hayat). Partea separată (kamara) se transforma în într-o bucătărie de iarnă şi, totodată îndeplinea funcţia de încăpere locativă26.
Pe timpuri podeaua de pământ era acoperită cu nisip sau paie, mai târziu – cu rogojină şi cu preşuri ţesute de casă. Pereţii interiori în casele vechi nu întotdeauna erau daţi cu var, dar se vopseau cu lut moale de diferite culori. Ceva mai târziu au început să utilizeze varul, amestecat cu sineală. Pentru locuinţa găgăuzilor era tipic fırın, camal (cuptor în formă de cub). În el coceau pâine şi, totodată încălzeau încăperea în timpul rece al anului. Vara în fırın nu se făcea focul. Caracteristic pentru aspectul exterior al casei găgăuzilor din trecut şi din prezent sunt çalmar, sayvan, kaydırma (streşinile).
Interiorul locuinţelor era simplu şi comod. În içer (camera de trăit) din mobila tradiţională erau masa lângă geam, 2-3 scaune sau skemnä (laviţă lungă). Un obiect obişnuit era pat/dolma (podium din lut), lipit de sobă. De obicei pat era aşternut cu rogojină şi preşuri ţesute de casă. În colţul său se afla o ladă, pe care era aranjată lengeria de pat. Tipic pentru interior era utilizarea pe scară largă a prosoapelor decorative, care înfrumuseţeau icoanele, ramele cu fotografii, geamurile. Interiorul büük ev (camera principală, neîncălzită) era alcătuit din masa (masă), laviţe înguste din lemn situate de-a lungul pereţilor, covoare pe pereţi, o ladă în colţul camerei. Puţin probabil că pe peretele cu covor erau atârnate rochiile femeilor, care trăiau în casă. Toate hainele se acopereau cu çarşaf fistanı (cuvertură din dantelă).
Decorul casei tradiţionale a găgăuzilor are particularităţile sale. În trecut el se deosebea printr-o tehnică simplă şi ornamentul gravării sculptate în lemn, care împodobea pilonii galeriilor, ramele uşilor şi ferestrelor, coama şi marginea acoperişului.
În acelaşi timp, nu se practicau vopsitul şi zugrăvitul pereţilor. Pereţii faţadei se văruiau şi se conturau pe jos, alteori şi pe margini pervaz (chenar de culoare închisă). Deasupra geamurilor din faţă erau lipite reliefuri de formă trapezoidală, vopsite în aceeaşi culoare ca şi chenarul.
Cu ozoare vegetale şi geometrice erau decorate oblon (obloanele), uneori uşile de la intrare, în interior – sobele şi pereţii. Pilonii galeriilor au început să fie confecţionaţi din cărămidă sau din cotileţ, fapt care le conferă o monumentalitate deosebită. Ei sunt decoraţi cu reliefuri de aceeaşi culoare cu pereţii. Pe capitelurile pilonilor cel mai des se întâlnesc imagini de fructe. Acoperişul casei tradiţionale era decorat cu coame de lemn28.
În prezent nu s-a păstrat locuinţa tradiţională a găgăuzilor; s-a schimbat interiorul, sistemul de încălzire, materialele de construcţie. Una dintre cele mai constante componente ale curţii găgăuze rămâne beciul în care se păstrează alimentele şi vinul. În unele case s-a păstrat decoraţiunea cu prosoape a camerei princilale. Rămâne populară tehnica de construcţie din chirpici.
Ţăranul găgăuz şi-a amenajat gospodăria foarte raţional. Totul era supus unei anumite ordini. Acest fapt îl mărturisesc numeroasele declaraţii ale cercetătorilor şi funcţionarilor din sec. al XIX-lea. Astfel, P. E. Zaderaţkii la începutul anilor 1840 scria: ”Gospodăria colonistului are toate acareturile necesare: staul, beci, grajduri pentru oi, viţei, etc. Pentru zilele de vară coloniştii au în curte cuptoare în pământ…”30. În anii 1911–1912, potrivit colecţionarului P. A. Şumanskii, ”gospodăria aproape a fiecărui găgăuz are toate acareturile necesare, lucrate primitiv, dar solid, gospodăreşte”31. În lucrarea lui A. Klaus se menţionează bunăstarea gospodăriilor găgăuze şi bulgăreşti de la sfârşitul anilor 1860: ”Starea internă a coloniilor, organizarea casnică şi bunăstarea erau deja foarte dezvoltate”32.
Pentru găgăuzii de la începutul sec. al XX-lea era specifică aşa-zisa ”casa lungă” cu mai multe odăi, cu anexele gospodăreşti alipite. Tradiţional, astfel de case se construiau până în a doua jumătate a sec. al XX-lea.
În prezent, în satele găgăuze se ridică case moderne din materiale de construcţie noi.
Portul popular. Costumul femeiesc. Până la strămutarea în Basarabia costumul femeiesc era compus din gölmek (cămaşă-tunică) în îmbinare cu don (şalvari largi) din stofă pestriţă, anteri (bondiţă fără nasturi), kontoş (vestă), împodobită cu şnur aurit (batic), çember (broboadă) sau fes (fes). Găgăuzii din Basarabia de la sfârşitul secolului au păstrat amintirea despre acest costum doar în legende şi cântece vechi33.
La sfârşitul sec. al XIX-lea, costumul femeiesc găgăuz de toate zilele consta dintr-o cămaşă de pânză care avea rolul lenjeriei de corp, rochie fără mâneci, peste care se îmbrăca şorţul de culori închise din lână ţesută de casă şi pânză îndesită cumpărată (satin, rapiţă şi altele). Gölmek (cămaşa) o coseau din pânză ţesută în casă şi niciodată nu o ornamentau cu broderie. Çukman (rochia fără mâneci) erau realizate din stofă de lână într-o singură culoare (bordo, albastru, verde, morcoviu) sau în dungi sau carouri. Corsajul rochiei îl croiau cu platcă (platka, çupak) şi-l împodobeau cu falduri cu tighel şi încreşite34. Poalele rochiei erau largi şi foarte bogate. La mers în spate se lăsa o cascadă grea de stofă («parcă o coadă», – spun femeile mai în vârstă35. Culoarea rochiei era în funcţie de vârstă. Fetiţele şi fetele nemăritate purtau rochii deschise, iar femeile căsătorite, în mare parte, purtau rochii de culori închise, predomina culoarea neagră. Şorţul era împodobit cu falduri la brâu şi transversal la poale. O completare obligatorie era çember – un batic mare negru din stofă de fabrică. În afară de el, purtau şalinka (batic cu franjuri) şi bariz (subţire de batist), pe care îl purtau femeile înstărite din familiile îndestulate36. În popor existau câteva moduri de legare a baticului: pe creştet – pentru persoanele în vârstă, deasupra urechii într-o parte – pentru toate femeile şi fetele în timpul lucrului şi acasă, sub bărbie – pentru toate pe vreme caldă, în jurul gâtului – pentru adolescente, fete şi tinere neveste37.
Pe timp rece îmbrăcau rochia sau câteva rochii fără mâneci (ensiz fistan, ensiz çukman, kolsuz fistan), bluza de postav căptuşită cu lână (kofta), cojocelul (keptar, bondiţa, kürk, poşkina). Pe picoare încălţau terlik (sandale din postav lucrate manual) sau emeni (pantofi de piele lucraţi manual)38.
Un rol important îl jucau bijuteriile – salba şi bonçuk – mărgele, küpä, halka küpä – cercei din aur, bilezik – brăţarele de aramă şi argint. Era obişnuit portul cruciuliţei din aramă, os, sidef, mai rar din metale preţioase. Multe bijuterii erau aduse pe meleag de pelerini la locuri sfinte. Cele mai apreciate erau (mărgelele de sidef), pe care le purtau permanent, considerând că ele au puterea de a ocroti, deoarece provin din locuri sfinte. Stavro (cruciuliţa) deseori o atârnau pe una din aţele mărgelelor. Ea trebuia purtată de fiecare femeie de la naştere. Cu aceeaşi putere magică erau înzestrate şi brăţarele. Un element obligatoriu al îmbrăcămintei era kolan (brâul) cu cătăramă de argint (pahta). Portul miresei îl împodobea gümüş kuşak (brâul de argint), fabricat din plăci suflate cu argint, ataşat la baza brâului din piele40.
Fetele îşi împleteau părul în doua gâţe, nevestele tinere – în una, femeile mai în vârstă îşi strângeau părul în coc la spate (kukuy) şi îl prindeau cu ace de păr. Îl fixau cu pieptene de os. În trecut exista obiceiul de a împleti miresei multe cosiţe.
Costumul bărbătesc. Baza costumului bărbătesc o constituia dimi, don dimi (pantaloni largi negri) din postav de culoare neagră sau maro, don din pânza, de desubt, gölmek (cămaşă), kuşak (brâu lat ţesut). Încălţămintea obişnuită era çarık (opinci), care era purtată cu sargı – obiele ţesute de casă. În timp, pe lângă casă umblau desculţi sau în sandale confecţionate acasă sau cumpărate (emeni) şi ciorapi de lână (tomak). În calitate de îmbrăcăminte exterioară serveau (cojocul sau bondiţa de postav) sau anteri (vestă scurtă de postav cu un rând de nasturi), garnisită cu şnur42. Costumul bărbătesc al găgăuzilor basarabeni a păstrat trăsăturile caracteristice structurii hainelor populaţiei din Bulgaria de Nord-Est. Pe parcursul evoluţiei au fost pierdute aşa elemente ca fesul, turbanul.
Cămăsile pentru bărbaţi erau de tip tunică, din doi laţi, pe platcă cu încheietoare la mijlocul pieptului sau într-o parte şi cu guler îngust drept43. Pantalonii (dimi, tuçlu don) erau făcuţi din postav de casă de culoare neagră sau maro. Erau cusuţi largi, încreşiţi pe un şnur împletit din fire de lână (uçkur)44. Brâul roşu (kuşak) legat în talie s-a păstrat în costumul găgăuzilor generaţiei în vârstă până în prezent. Mintan (jiletca fără mâneci) avea un guler drept puţin înalt şi se încheia pe un ochi şi încheietoare din şiret gros (gaytan). Peste mintan îmbrăcau anteri – vestă cu un rând de nasturi cu guler drept, garnisită cu gaitan şi mâneci înguste din postav albastru-închis sau negru. Cojocelul (keptar, bondiţa) avea o tăietura dreaptă pe piept care se încheia cu nasturi din şnur sucit. Pe margini, falduri, pe croiala mânecelor, de-a lungul cusăturilor se ornamentau cu panglici negre din piele şi desene ajurate. Cojocul lung (boy kojuk) era destinat bărbaţilor în vârstă. Bărbaţii tineri şi bărbaţii de vârstă medie purtau kısa kojuk – veston scurt din blană. În drum sau pe vreme rea îmbrăcau yaamurluk – mantaua de postav cu glugă. Iarna pe cap purtau kalpak – căciuli din blană de caracul, vara – paraliya (pălării din pâslă). Acest obicei s-a păstrat până în prezent. Cele mai vechi tipuri de încălţăminte se considerau opinci din piele de porc sau vită. Picioarele le înfăşurau cu sargı – fâşii lungi din pânză albă de lână – la fel ca şi obielile, care se înfăşurau cu panglici din piele de la opinci şi şnur negru (kara baa, tırsına, kılip), confecţionat din păr de cal sau lână de capră45.
În prezent costumul tradiţional al găgăuzilor nu s-a păstrat. În localităţile rurale femeile continuă să poarte haine de culori întunecate. Atributul obligatoriu este şorţul, baticul, cojocelul. În setul pentru bărbaţi cele mai statornice elemente sunt cojocelul, căciula din caracul sau pălăria din pâslă. Purtători ai coloritului naţional sunt persoanele în etate.
Îmbrăcămintea pentru copii. Îmbrăcămintea pentru copii repeta hainele adulţilor în forme simplificate în croială: la fetiţe cămaşa şi rochia (cu mâneci sau fără mâneci), se completau cu şorţ şi batic, legat în modul “dartılı”. Fetiţele la fel purtau cercei ieftini cumpăraţi cu mărgeluţe azurii, care conform datinei se considerau talisman. Chiar şi cele mai mici găgăuze se încingeau cu brâie elegante cu cătăramă argintată. Îmbrăcămintea obişnuită pentru băieţei erau pantalonii din postav şi cămaşa din pânză. Peste ele purtau pieptare căptuşite (keptar, güüslük) şi jachete căptuşite cu blană sau matlasate cu lână. Adolescenţilor, iar uneori şi celor mai mici le coseau bondiţe (keptar, bondița, poşkina). Acopremânt pentru cap serveau căciulile din blană (kalpak), confecţionate ca şi penrtu maturi, dar mai des din caracul alb. Celor mici le coseau sau împleteau scufiţe (tакä), împodobite cu panglici cusute, dantelă şi neapărat cu mărgeluţe albastre şi roşii – «împotriva deochiului». Încălţăminte specială pentru copii nu exista. În mare parte, copiii mergeau desculţi. Pe timp rece, micuţii stăteau în casă. Pentru cei mai mari confecţionau opinci. Copiilor le cumpărau foarte rar încălţăminte din piele, chiar şi în familile avute47.
Alimentația tradițională. Alimentaţia găgăuzilor după strămutarea lor pe teritoriul Basarabiei dezvoltat sub influență culturii moldovenilor şi a altor grupuri etnice vecine nu s-a schimbat semnificativ.
Tradiţional în alimentaţia găgăuzilor este ekmek49 – pâinea de grâu din aluat cu drojdie, coaptă în cuptor obişnuit (fırın). În tradiţii şi rutualuri ea ocupa unul dintre cele mai importante locuri. Pâinea cu sare este un accesoriu indispensabil al fiecărei mese şi are semnificaţia sacrală a trupului lui Cristos, care indică apartenenţa găgăuzilor la ortodoxie.
Produsele din făină includ çörek/pita, turtele din aluat nedospit, care erau coapte pe jăratic sau frunze de plante la gura cuptorului. Produsul cel mai specific din făină este kıırma/pidä – plăcinta din brânză, astupată cu smântână, pe care în trecut ghiceau de Crăciun, în interiorul cărora se coceau diverse obiecte (beţişoare, monede).
Felul preferat de mâncare era şi rămâne şi astăzi gözlemä – turte din aluat nedospit (uneori dospit) cu umplutură din brânză sau caş sub formă de semicerc, prăjite într-o cantitate mare de ulei vegetal sau grăsime. În trecut în mâncare foloseau kus-kus, uuma çorba – diverse ciorbe, bulamaç – ciorbă de post din făină51.
Un loc important în alimentaţia găgăuzilor îl ocupau produsele cerealiere, din care preparau diverse feluri de mâncare: bulgur, sütläş (terciuri), sarma (sarmale). Din boabe întregi de grâu de primăvară fierbeau koliva – coliva rituală. Orezul era produs cumpărat, iar felurile de mâncare preparate din el (bulgur, sarma) erau prezente la diferite sărbători de familie şi ale ciclului calendaristic. Din păstăioase preparau fasülä – fasole fierte, condimentate cu pasta de piper roşu, mărar, cimbrişor sau mentă rece53.
Carnea şi produsele lactate produse şi consumate în gospodăriile ţărăneşti. În trecut, ca şi acum, pentru găgăuzi era caracteristic o mare varietate de produse lactate, a căror tratare şi-a păstrat trăsăturile arhaice, inerente tradiţiilor popoarelor turce cu trecut nomad. Printre acestea sunt diferite tipuri de brânză (piinir, iişimik, nur), care erau folosite ca gustare şi serveau drept umplutură pentru produsele din făina. Deseori pe masa ţăranului gagauz era yuurt – laptele acru. De regulă, el era mâncat din farfurii cu lingura54.
În consumul de carne predomina mielul şi porcul. Un loc semnificativ în raţia alimentară ocupa carnea de pasăre, în special de pui. În acelaşi timp, exista sacrificarea sezonieră a bovinelor, în funcţie de ciclul calendaristic. De exemplu, mielul era sacrificat primăvara de Hederlez (ziua Sfântului Gheorghe), berbecul şi viţelul toamna de Kasım (ziua sfântului Dumitru), Büük Pakellä (Paşte), porcul – de Kolada (Crăciunul)55.
Principalele modalităţi de păstrare a cărnii erau uscarea şi afumatul mielului şi a porcului (pastırma), precum şi căvărma din miel. Un fel de mâncare populară din carne este manca (manje) – friptură pe bază de sos, preparată din orice fel de carne şi condimentate cu menta rece sau cimbrişor.
La sacrificarea mielului sau porcului pregăteau sıcak kaurma – friptură apetisantă din carne proaspătă, dreasă cu condiment şi un pahar de vin alb. La sărbătorile în cinstea numelui era obiceiul de a coace în cuptor miel umplut cu crupe se grâu sau orez şi măruntaie. Un fel de mâncare de sărbătoare paça – piftie din carne de porc sau pasăre. Din preparatele lichide găgăuzii prepară çorba – ciorbe acrăpe bulion din carne cu tăieţei de casă. Ciorba de miel este considerată cea mai delicioasă. În familiile cu venituri scăzute pregăteau ciorbe din crupe şi legume.
În tradiţia gastronomică a ciobanilor până în prezent s-a păstrat mâncarea ”çoban kuzusu” (textual “miel ciobănesc”), care prezintă o carcasă de miel tânăr coaptă cu piele într-o groapă săpată cu cărbuni, rămaşi de la focul ars. Acest tip de mâncare datează din vechea cultură pastorală şi este caracteristic pentru popoarele cu un trecut nomad şi pentru cei al căror tip tradiţional de gospodărie a fost crescutul oilor.
Din legume în alimentaţie se consumă varza, ardeiul, morcovul, roşiile, vinetele, ceapa etc. Principala modalitate de prelucrare a legumelor pentru utilizare ulterioară este sărarea (turşu)58. Fructele (strugurii, piersicii, prunele, merele, caisele) sunt consumate proaspete. În trecut din struguri pregăteau pekmez – sirop dulce de struguri, din fructe uscate preparate hoșaf – compot, care, precum laptele acru, îl mâncau din farfurie împreună cu pâinea fărămiţată.
Un rol important în alimentaţia gagauzilor îl ocupă diverse ierburi şi condimente aromate. Pe larg este răspândită tradiţia consumului düümä biber/biber povidlası – un condiment specific – piper roşu măcinat sau pastă din piper roşu. În calitate de mirodenii folosesc kopar – mărar, petruşka – pătrunjel, leuştän – leuştean, kara naanä – mentă, mürdä/düülmüş koku – amestec din ierburi uscate mărunţite. De regulă, cu acest condiment presărau pâinea proaspătă caldă şi o mâncau cu lapte acru şi brânză. În ciorbe pentru gust adăugau borç – borş acru din tărâţe60.
Din băuturi în sec. al XIX-lea – încep. sec. al XX-lea erau răspândite băuturile fără alcool (şıra – sucul de poamă boza – braga) şi băuturile alcoolice (şarap – vinul şi rakı – votca). De asemenea, întrebuinţau laana suyu – moare de varză, condimentată cu ceapă prăjită în ulei vegetal şi piper roşu măcinat. În mod traditional ţăranii o luau pe câmp şi o mâncau cu mămăligă sau pâine61.
Sortimentul de dulciuri în bucătăria găgăuză este destul de sărac. Acestea includ kabartma – gogoaşe din aluat de cozonac, lokum – gogoaşe cu umplutură de brânză, acoperite cu smântână, kortmaç – plăcintă dulce (coraslă), kabaklı – plăcintă cu dovleac, paska/kozonak – cozonac de Paşti62.
Gătitul la găgăuzi era considerat lucrul femeilor. Obligaţiunile bărbaţilor includeau pregătirea căvărmalei, a vinului şi servirea vinului participanţilor la masă.
Meniul depindea de sezon. În timpul verii predominau produsele lactate, cerealele şi legumele, iar în timpul iernii – mâncăruri cu crupe şi carne. Sortimentul de mâncare a fost aproape întotdeauna la fel, indiferent de tipul mesei. Sarmalele şi cartofii cu carne erau gătite pentru nunta, botez şi alte sărbători, precum şi pentru funeralii. Singurele excepţii erau felurile de mâncare care purtau un anumit sens simbolic şi erau rituale: koliva – coliva, döşemä/piinirli/kıvırma – plăcintă de Crăciun cu brânză, destinată ghicitului, kaniska – colac de nuntă cu carne de pui etc., şi, de asemenea, fasolea fiartă, care nu era servită la nuntă şi botez. De regulă, acest fel de mâncare era un atribut al mesei de înmormântare sau pomenire sau mâncare obişnuită de toate zilele63.
Fiecare masă avea un ritual conform tradiţiilor. La masa de nunta femeile şi bărbaţii se aşezau pe părţi diferite ale mesei, iar tinerii necăsătoriţi împreună cu tinerii însurăţei nu participau la trapeză. Strict, trapeza femeilor este considerată sărbătoarea cu ocazia naşterii unui copil (Büük Pita), iar la trapeza legată de ritualul chemării ploii “Pipiruda” participă doar fetiţele.
Consumul zilnic de alimente se petrecea la o masă rotundă din lemn (sofra). Primul se aşeza la masă stăpânul casei, după care şi ceilalţi membri ai familiei. Au existat reguli speciale de conduită la primirea oaspeţilor. Din politeţe, proprietarul oferea oaspeţilor vin de casă, pe care toţi îl serveau din acelaşi pahar. Proprietarul bea primul pentru a arăta că vinului este de calitate. Toasturile lungi nu sunt tipice pentru găgăuzi. Cea mai comună expresie era urarea “Saalık!” (“Sănătate!”), la care toţi participanţii la masă răspundeau de obicei: “Allaa versin!” (“Să dea Dumnezeu sănătate!”)64.
Muzee.
Muzeul Regional de Istorie Naturală din Comrat. Unul dintre primele muzee deschise pe teritoriul Unitatăţii Teritoriale Autonome Găgăuzia a fost Muzeul Regional de Istorie Naturală, fondat în anul 1969, aflat în incinta Soborului Sf. Proroc Ioan Botezătorul, înălţat în anul 1840.
În prezent colecţiile şi fondurile muzeului constituie peste 64 000 exponate ale fondului principal şi cel auxiliar. Colecţiile sunt alcătuite din descoperiri arheologice locale, colecţii de minerale vechi, oseminte de animale preistorice, exponate numismatice, heraldice, unelte meşteşugăreşti, vestimentaţie, arme, documente foto şi alte materiale. Într-o sală aparte se află exponate care reflectă istoria şi cultura găgăuzilor66. Printre acestea: vestimentaţia pentru bărbaţi şi femei, podoabe, obiecte de gospodărie, unelte agricole şi meşteşugăreşti, covoare, prosoape, broderii etc. Tot aici, într-o sală aparte, sunt expuse lucrările pictorilor autohtoni.
Muzeul Naţional Găgăuz de Istorie şi Etnografie „D. Caraciobanu” din satul Beşalma a fost deschis oficial în anul 1966 ca filială a Muzeului Regional de Istorie Naturală din Comrat.
Muzeul este renumit nu doar prin colecţiile sale de obiecte ale culturii materiale ale găgăuzilor, dar şi prin numele fondatorului său – Dimitri Caracioban – personalitate neordinară şi multilaterală. În UTA Găgăuzia el este cunoscut ca scriitor, fondatorul limbii literare găgăuze, unicul scriitor profesionist, care a absolvit Institutul de Literatură ”A. M. Gorki” din Moscova. În plus el a fost pictor, cercetător-etnograf în domeniul muzeistic, operator de imagine, care a realizat unul dintre primele filme despre găgăuzi. La găgăuzi numele lui Caracioban se asociază în primul rând cu muzeul din Beşalma. Graţie perseverenţei şi bărbăţiei acestuia, încă în perioada sovietică au fost adunate obiecte unice ale culturii materiale, au fost procurate copiile lucrărilor ştiinţifice rare, păstrate în academiile şi institutele diferitor ţări, cercetări despre etnogeneza, istoria folclorului găgăuz, s-a creat fonoteca, s-au construit săli şi laboratorul foto, depozit şi birouri pentru colaboratori, sala de cinema. În afară de aceasta, în muzeu funcţiona un studiou de arte plastice, unde copiii învăţau să deseneze, să modeleze din lut, să realizeze linogravuri, să ardă ozoare pe obiecte din lemn, confecţionate tot aici, de mânile lor69. În muzeu se păstrează obiecte de muncă ale găgăuzilor, unelte meşteşugăreşti, un model al războiului de ţesut, haine tradiţionale, veselă, ustensile, mobilă etc.
Muzeul de Istorie şi Etnografie, mun. Ceadâr-Lunga a fost fondat în anul 1969.
Baza colecţiei (peste 55%) îl alcătuiesc piese cu caracter etnografic. În prezent numărul exponatelor este de 9380 unităţi. Pe parcursul anilor au fost adunate mai multe colecţii: numismatică, ordine şi medalii, covoare şi obiecte de artă decorativă populară. Printre obiectele tradiţionale de cultură, în muzeu se găseşte un teasc de lemn pentru struguri, scaune-fotolii, pe speteaza cărora se citeşte clar data executării – anul 1891. Colecţiile muzeului sunt completate cu mostre de pânză din cânepă, lână şi mătase, lucrate manual72.
Muzeul de istorie din satul Avdarma
În colecţiile muzeului sunt păstrate originale de destincţii, documente şi fotografii, care reflectă viaţa din satul Avdarma în diferite perioade ale istoriei. De asemenea sunt prezentate elemente de cultura materială ale găgăuzilor colectate în sat. De interes deosebit sunt artefactele din viaţa nogailor, care au fondat această aşezare în secolul al XV-lea74.
Complexe turistice.
Complexul turistic ”Gagauz sofrası”. Proprietara complexului este întreprinzătoarea Ana Statova. Pentru promovarea proiectului întreprinzătoarea a beneficiat de un grant în sumă de 18500 € de la Uniunea Europeană, banii fiind alocaţi prin intermediul programului SARD.
Complexul este alcătuit din căsuţe tradiţionale găgăuze, construite după tehnologiile vechi. Acestea sunt clădite din chirpici şi acoperite cu stuf. Pe lângă altele aici se află un beci, un muzeu, un restaurant în stil naţional, un mini hotel şi o sală de banchet77. Atenţie deosebită se acordă promovării bucătăriei tradiţionale găgăuze, bucatele fiind gătite aici după reţetele tradiţionale păstrate.
Conacul turistic ”Vinuri de Comrat” – a intrat recent în ”Drumul Vinului” din Moldova. Întreprinderea îşi începe istoria din anul 1897, când pe o moşie românească a fost întemeiată o vinărie, care în anii postbelici s-a transformat într-o întreprindere vinicolă. În anul 1995 gospodăria agroindustrială a fost transformată în S.A. ”Vinuri de Comrat”.
În anul 2018, în una din zonele de landşaft de pe teritoriul întreprinderii a fost deschis un conac vinicol. Sub un şopron a fost clădit un cuptor pentru pregătirea bucatelor tradiţionale ale bucătăriilor moldoveneşti şi găgăuze81. Degustarea vinurilor este însoţită de gustări tradiţionale moldoveneşti şi găgăuze.
Vinăria „KaraGani” – obiect de turism vitivinicol situat în oraşul Vulcăneşti. Vinăria se ocupă cu cultivarea strugurilor şi producţia de vin. Vinurile sunt fabricate prin tehnologie originală din struguri de elita de soiuri europene cultivate pe plantaţii proprii ce se află în partea de sud a Republicii Moldova. Pe teritoriul vinăriei există un muzeu de viaţă găgăuză. Turiştii nu numai că se pot familiariza cu vinurile şi mâncărurile din bucătăria găgăuză din sudul Moldovei, dar şi participa la procesul de producere a vinui83.
Crescătorie de cai din mun. Ceadâr-Lunga – unica din Republica Moldova. Ferma de cai a existăt din 1984 şi este una dintre atracţiile principale ale autonomiei. Din momentul formării principala direcţie a crescătoriei de cai este reproducerea cailor din rasa Orlov. În fiecare an, în conformitate cu tradiţiile găgăuze, de ziua Sfântului Gheorghe (sărbătoarea naţională a găgăuzilor – „Hederlez”), pe hipodromul mun. Ceadâr-Lunga să desfăşoara competiţia sportivă „Altın-At” cu participarea celor mai buni şi mai rapizi cai ai acestei crescătorii85.
Festivaluri.
Festivalul covorului găgăuz «Gagauz kilimneri». În scopul renaşterii culturii găgăuze, în mai multe localităţi se organizează diferite festivaluri. Astfel, din anul 2011, în satul Gaidar anual se organizează Festivalul covorului găgăuz86.
Tradiţional se organizează concursuri ale covoarelor şi ale altor obiecte ţesute, cum ar fi: pelerine, cuverturi, şerveţele, feţe de masă. În anul 2012 au fost admise inclusiv exponate de muzeu.
Festivalul costumului naţional „Gagauz gergefi”. Începând cu anul 2017 oraşul Vulcăneşti a devenit centrul fesivalului costumului naţional găgăuz. Cea mai spectaculoasă activitate în cadrul festivalului este demonstrarea vestimentaţiei de gală a găgăuzilor din diferite epoci. În anul 2018 au fost demonstrate modele de rochii de nuntă, costume pascale şi de Anul nou, îmbrăcămintea găgăuzilor din Ucraina.
Renaşterea costumului tradiţional găgăuz se realizează de către designerul vestimentar din mun. Ceadâr-Lunga, Lidia Todieva, care creează păpuşi unice îmbrăcate în haine naţionale90:
Festivalul produsului tradiţional ”Baur” – gustare specifică bucătăriei găgăuze, organizat în satul Copceac.
Tradiţional baur se prepară din carne de porc de sărbătorile de Crăciun. Carnea tocată este umplută în stomacul animalului sacrificat. Importantă este formula optimă pentru prepararea condimentelor92.
Festivalul anual al vinului în Găgăuzia adună deja de 11 ani un număr impunător de oaspeţi. Deobicei el este organizat în timpul sărbătorii Kasım, care, conform calendarului tradiţional semnifică sfârşitul anului calendaristic. Această activitate este menită să promoveze şi să răspândească vinurile găgăuze pe piaţa autohtonă, dar şi peste hotarele ţării. Este bine cunoscut faptul că vinurile de la sud se deosebesc prin calităţile lor gustative de cele produse în regiunile de centru ale Republicii Moldova. În cadrul festivalului se organizează concursuri pentru cea mai bună preparare a mâncării tradiţionale căvărma (kaurma) – carne prăjită de oaie.
Biserici. Majorotatea bisericilor de pe teritoriul Unității Teritoriale Autonome Găgăuzia au fost ridicate în sec. al XIX-lea – încep. sec. al XX-lea. Deobicei, încă din sec. al XIX-lea, odată cu apariția așezărilor găgăuze, au început să se construiască biserici din nuiele sau lemn, în locul cărora ulterior se clădeau lăcașe din piatră. În acea perioadă clopotele pentru unele biserici erau turnate la Moscova, la uzina lui Andrei Dmitrievici Samghin96.
Principalul lăcaș al regiunii este Soborul Sf. Proroc Ioan Botezătorul din Comrat. Ansambul este alcătuit din două edificii – soborul cu cinci cupole și o clopotniță de piatră construită lângă clădirea bisericii97.
Nu se cunoaşte data precisă când a fost construită biserica, se presupune că ar fi vorba despre anul 1840. În perioada sovietică a avut aceeaşi soartă ca şi multele lăcaşe de cult. Însă băştinaşii, alături de conducrea oraşului, au salvat soborul de demolare, în consecinţă aici s-a stabilit muzeul de istorie naturală99. În anul 1972 a fost pusă întrebarea despre demolarea clopotniţei, însă directorul muzeului A. Marinov a reuşit să o salveze. Ulterior aici au fost amplasate ateliere artistice şi de tâmplărie, de pe lângă muzeul de istorie naturală din Comrat.
Este binecunoscut faptul, că până în anul 2001 în satul Etulia s-a păstrat biserica din lemn (Adormirea Maicii Domnului), care, conform documentelor a fost ridicată în anul 1827. În anul 1993 a fost construit un nou lăcaş, cu hramul Sf. Afanasie. Unicitatea acestei biserici constă în faptul că ea a fost construită în jurul locului unde s-a aflat vechiul edificiu şi îi repetă în totalitate toate contururile100.
Practic toate bisericile au fost închise în perioada sovietică. Însă, în pofida propagandei ateiste, au rămas biserici care continuau să activeze. Exemplu este hramul creştin Sfânta Treime din satul Congaz, ridicat în anii 1879–1883. Acest lăcaş se deosebeşte de celelalte biserici din UTA Găgăuzia prin arhitectura neobişnuită a clopotniţei sale102.
Interesantă, din punct de vedere al perceperii estetice, este și biserica Adormirii Maicii Domnului din satul Chirsovo, ridicată în anul 1868104.
Unul dintre cele mai vechi lăcaşuri este biserica Adormirii Maicii Domnului din satul Copceac, care, conform documentelor, a fost zidită în anul 1825. Este remarcabil faptul, că această biserică de trei ori şi-a schimbat numele. Prima biserică, din nuiele, care a ars într-un incendiu circa 200 de ani în urmă, purta numele Sf. Arhanghel Mihail. Când s-a zidit lăcaşul de piatră, în locul celui mistuit de foc, s-a decis să i se dea numele Sf. Nicolae, în consecinţă însă, biserica a fost numită în cinstea sărbătorii Adormirii Maicii Domnului. Prima dată numele i-a fost schimbat, deoarece fosta biserică a ars. A doua oară numele i-a fost schimbat, deoarece, conform legendei, în timpul construcţiei lăcaşului sătenilor li s-a ivit Născătoarea de Dumnezeu, deci hramul a fost denumit în cinstea Ei106.
Fiecare lăcaş al autonomiei îşi are propria istorie, propriile caracteristici arhitecturale. În fiecare an, în satele cu biserici, se sărbătoreşte hramul. Datele depind de faptul numele cărui sfânt ortodox, sau în cinstea cărui eveniment religios şi-a primit numele biserica. În aceste zile în biserici se oficiază slujbe, după care au loc trapeze festive. Tradiţional, enoriaşii jertfesc miei, berbeci, păsări de casă etc. Din aceste produse se gătesc bucate, pe care le serveşte toată parohia. Participând la o astfel de serbare, nu doar te familiarizezi cu obiceiurile şi tradiţia găgăuzilor, dar resimţi ospitalitatea acestui popor şi rămâi copleţit de spiritualitatea acestuia.
Referințe bibliografice:
1. https://vk.com/album-117652_95879406 Data adresării: 03.06.2019.
2. https://vk.com/album-117652_95879406 Data adresării: 03.06.2019.
3. Маруневич М. В. Материальная культура гагаузов (XIX – начало XX в.). Кишинев, 1988, p. 149-152.
4. https://www.google.com/search?rlz=1C1GIWA_enMD654MD654&q=музей+с.+бешалма Data adresării: 03.06.2019.
5. Маруневич М. В. Материальная культура гагаузов (XIX – начало XX в.). Кишинев, 1988, p. 26-31; p. 38-40.
6. Маруневич М. В. Ibidem, p. 32-38.
7. Маруневич М. В. Ibidem, p. 44-52.
8. Маруневич М. В. Ibidem, p. 55-57.
9. Маруневич М. В. Ibidem, p. 57-59.
10. Expoziţii ale muzeului din satul Avdarma. Din arhiva personală a D. Nicoglo.
11. Маруневич М. В. Ibidem., p. 59-52.
12. https://www.google.com/search?rlz=1C1GIWA_enMD654MD654&q=фестиваль+ковра+в+с.+гайдар+фото Data adresării: 03.06.2019.
13. Маруневич М. В. Материальная культура гагаузов (XIX – начало XX в.). Кишинев, 1988, p. 70-88.
14. Маруневич М. В. Ibidem, p. 97-101.
15. Гагаузские ковры. Комрат, 2017, p. 16.
16. Маруневич М. В. Ibidem, p. 101-102.
17. Гагаузские ковры. Комрат, 2017, p. 16.
18. Маруневич М. В., Никогло Д. Е. Жилище. In: Гагаузы. Москва, 2011, p. 273.
19. Маруневич М. В. Поселения, жилище и усадьба гагаузов Южной Бессарабии в XIX – начале XX в. Кишинев, 1980, p. 77-81.
20. Маруневич М. В. Ibidem…, p. 84-85.
21. Arhiva personală a A. Mutcoglo (Republica Moldova, Găgăuzia, mun. Comrat, Centrul Ştiinţific din Gagauzia/Centrul de cercetări ştiinţifice al Găgăuziei “M. V. Marunevici”).
22. Arhiva personală a A. Mutcoglo (Republica Moldova, Găgăuzia, mun. Comrat, Centrul Ştiinţific din Gagauzia/Centrul de cercetări ştiinţifice al Găgăuziei “M. V. Marunevici”).
23. Маруневич М. В. Поселения…, p. 85-86.
24. Маруневич М. В., Никогло Д. Е. Жилище…, p. 281-282.
25. Маруневич М. В. Поселения, жилище…, p. 113-114.
26. Маруневич М. В. Ibidem…, p. 117.
27. Arhiva personal a A. Mutcoglo (Republica Moldova, Găgăuzia, mun. Comrat, Centrul Ştiinţific din Gagauzia/Centrul de cercetări ştiinţifice al Găgăuziei “M. V. Marunevici”).
28. Маруневич М. В. Поселения, жилище…, p. 125-127.
29. Arhiva personal a A. Mutcoglo (Republica Moldova, Găgăuzia, mun. Comrat, Centrul Ştiinţific din Gagauzia/Centrul de cercetări ştiinţifice al Găgăuziei “M. V. Marunevici”).
30. Задерацкий П. E. Болгары, поселенцы Новороссийского края и Бессарабии In: Москвитянин, 1845. Ч. VI. № 12, p. 159-187.
31. См.: Маруневич М. В. Поселения…, p. 125-127.
32. Клаус А. Наши колонии. Вып. I. СПб., 1869, p. 324.
33. Иречек К. Княжество България. Ч. II. Пловдив, 1899, p. 828; Манов А. Потеклото на гагаузите и техните обичаи и нрави. Ч. I. Варна, 1938, p. 40-48.
34. Маруневич М. В. Материальная культура…, p. 112.
35. Маруневич М. В. Ibidem, p. 112.
36. Маруневич М. В. Ibidem, p. 113-114.
37. Маруневич М. В. Ibidem, p. 120.
38. Маруневич М. В., Никогло Д. Е. Одежда^ In Гагаузы. М., 2011, p. 311.
39. https://www.google.com/search?rlz=1C1GIWA_enMD654MD654&q=фестиваль+гагаузского+костюма+фото&tbm Data adresării: 3.06.2019.
40. Мошков В. А. Гагаузы Бендерского уезда // Этнографическое обозрение. M., 1902, № 4, p. 38, 41.
41. https://www.google.com/search?rlz=1C1GIWA_enMD654MD654&q=гагаузская+одежда&tbm=isch&source Data adresării: 3.06.2019.
42. Маруневич М. В., Никогло Д. Е. Одежда…, p. 317.
43. Маруневич М. В. Материальная культура…, p. 125, 127.
44. Маруневич М. В. Ibidem, p. 144-145.
45. Маруневич М. В. Ibidem, p. 133.
46. https://www.google.com/search?rlz=1C1GIWA_enMD654MD654&q=гагаузская+одежда&tbm Data adresării: 3.06.2019.
47. Маруневич М. В. Материальная культура…, p. 146.
48. Булгар С. Национальная одежда гагаузов: традиции и современность. Комрат, 2018, p. 16.
49. Мошков В. А. Гагаузы Бендерского уезда // Этнографическое обозрение. M., 1902, № 4/Op. cit., p. 29-31.
50. https://www.google.com/search?rlz=1C1GIWA_enMD654MD654&q=гагаузская+кухня&tbm Data adresării: 3.06.2019.
51. Мошков В. А. Op. cit., p. 33; Маруневич М. В. Материальная культура…, p. 155-156, p.161; Никогло Д. Е. Система питания гагаузов в XIX – начале XX века. Кишинев, 2004, p. 80-81.
52. https://www.google.com/search?rlz=1C1GIWA_enMD654MD654&q=гагаузская+кухня&tbm Data adresării: 3.06.2019.
53. Никогло Д. Е. Система питания.., p. 85-87; Никогло Д. Е. Питание и застольный этикет In: Гагаузы. М., 2011, p. 296-297.
54. Никогло Д. Е. Питание…, p. 291-292.
55. Никогло Д. Е. Система питания…, p. 109-110.
56. https://www.google.com/search?rlz=1C1GIWA_enMD654MD654&q=гагаузская+кухня&tbm=isch&source Data adresării: 3.06.2019.
57. https://www.google.com/search?rlz=1C1GIWA_enMD654MD654&q=гагаузская+кухня&tbm=isch&source Data adresării: 3.06.2019.
58. Никогло Д. Е. Система питания…, p. 92-94.
59. https://www.google.com/search?rlz=1C1GIWA_enMD654MD654&q=гагаузская+кухня&tbm=isch&source Data adresării: 3.06.2019.
60. Никогло Д. Е. Система питания…, p. 94-95.
61. Никогло Д. Е. Система питания.., p. 92-94.
62. Никогло Д. Е. Система питания.., p. 90-92.
63. Никогло Д. Е. Система питания.., p. 106-110.
64. Никогло Д. Е. Традиционные трапезы и застольный этикет у гагаузов In: Курсом развивающейся Молдовы. Материалы III Российско-Молдавского симпозиума «Традиции и инновации в соционормативной культуре молдаван и гагаузов» 2008 г., г. Комрат-М., 2009, p. 310-330.
65. http://ecology.md/page/ekskursija-po-muzeju-komrata-foto Data adresării: 31.05.2019.
66. Экскурсия по музею Комрата // http://ecology.md/page/ekskursija-po-muzeju-komrata-foto Data adresării: 31.05.2019.
67. http://ecology.md/page/ekskursija-po-muzeju-komrata-foto Data adresării: 31.05.2019.
68. https://www.google.com/search?q=музей+с.+бешалма+фото&rlz Data adresării: 31.05.2019.
69. Национальный Гагаузский Историко- Этнографический Музей имени Кара-Чобана In: https://gagauzmuseum.wordpress.com/%D0%BE-%D0%BC%D1%83%D0%B7%D0%B5%D0%B5/ Data adresării: 31.05.2019.
70. https://www.google.com/search?q=музей+с.+бешалма+фото&rlz Data adresării: 31.05.2019.
71. https://www.google.com/search?rlz=1C1GIWA_enMD654MD654&ei=thr_XL2lIoWYkwWelYSQDg&q=музей+комрата+фото&oq Data adresării: 31.05.2019.
72. В городской музей Чадыр-Лунги поступили новые экспонаты In: http://gagauzinfo.md/index.php?newsid=4288 Data adresării: 31.05.2019.
73. https://www.google.com/search?rlz=1C1GIWA_enMD654MD654&q=музей+с.+авдарма+фото Data adresării: 31.05.2019.
74. История музея // http://avdarma.md/ru/index.php?do=static&page=e1 Data adresării: 31.05.2019.
75. https://www.google.com/search?rlz=1C1GIWA_enMD654MD654&q=музей+с.+авдарма+фото Data adresării: 31.05.2019.
76. https://www.google.com/search?rlz=1C1GIWA_enMD654MD654&q=гагауз+софрасы+фото&tbm Data adresării: 31.05.2019.
77. В Конгазе открылся этно-туристический комплекс Gagauz sofrası In: http://gagauzinfo.md/index.php?newsid=43568 Data adresării: 31.05.2019.
78. https://www.google.com/search?rlz=1C1GIWA_enMD654MD654&q=гагауз+софрасы+фото&tbmData adresării: 31.05.2019.
79. https://www.google.com/search?rlz=1C1GIWA_enMD654MD654&biw=1920&bih=920&tbm=isch&sa=1&ei=izT0XPKJJ_KHjLsPmsytqAg&q Data adresării: 31.05.2019.
80. https://999.md/ru/53441532#gallery-3 Data adresării: 1.06.2019.
81. Vinuri de Comrat – новое туристическое подворье в «Винном пути» Молдовы // http://logos.press.md/1246_19_1 Data adresării: 1.06.2019.
82. https://999.md/ru/53441532#gallery-3 Data adresării: 1.06.2019.
83. Официальное открытие винного подворья “KaraGani” In: https://winetours.md/rus/blog/ofitsialinoe-otkrytie-vinnogo-podvoriya-karagani Data adresării: 1.06.2019.
84. https://www.google.com/search?rlz=1C1GIWA_enMD654MD654&q=винное+подворье+карагани+фото Data adresării: 1.06.2019.
85. Конеферма «Ат-Пролин» // http://kultura-ge.md/index.php?newsid=188 Data adresării: 1.06.2019
86. http://gagauzinfo.md/index.php?newsid=9072 Data adresării: 1.06.2019.
87. http://gagauzinfo.md/index.php?newsid=9072 Data adresării: 1.06.2019.
88. https://www.google.com/search?rlz=1C1GIWA_enMD654MD654&q=фестиваль+гагаузских+ковров Data adresării: 1.06.2019.
89. http://gagauzinfo.md/index.php?newsid=9072 Data adresării: 1.06.2019.
90. http://www.google.com/search?q=лидия+тодиева&tbm=isch&source=hp&sa=X&ved Data adresării: 1.06.2019.
91. https://www.google.com/search?rlz=1C1GIWA_enMD654MD654&biw=1920&bih=920&tbm=isch&sa=1&ei=8Bz_XLT5JdSY1fAPuvOa4Ak&q=фестиваль+баур+в+копчаке+фото&oq Data adresării: 1.06.2019.
92. «Сделано с любовью»: в Копчаке прошел Фестиваль «Баур-2018» // http://gagauzinfo.md/index.php?newsid=43634 Data adresării: 1.06.2019.
93. https://www.google.com/search?rlz=1C1GIWA_enMD654MD654&biw=1920&bih=920&tbm=isch&sa=1&ei=8Bz_XLT5JdSY1fAPuvOa4Ak&q=фестиваль+баур+в+копчаке+фото Data adresării: 1.06.2019.
94. https://www.google.com/search?rlz=1C1GIWA_enMD654MD654&biw=1920&bih=920&tbm=isch&sa=1&ei=8Bz_XLT5JdSY1fAPuvOa4Ak&q=фестиваль+баур+в+копчаке+фото Data adresării: 1.06.2019.
95. https://www.google.com/search?rlz=1C1GIWA_enMD654MD654&biw=1920&bih=920&tbm=isch&sa=1&ei=8Bz_XLT5JdSY1fAPuvOa4Ak&q=фестиваль+баур+в+копчаке+фото Дата обращения: 1.06.2019.
96. Православные храмы Гагаузии. Комрат, 2011, p. 14, p. 71, p. 74.
97. Op. cit., p. 15-16.
98. https://www.google.com/search?rlz=1C1GIWA_enMD654MD654&q=церкви+гагаузии Data adresării: 1.06.2019.
99. Православные храмы…, p. 13.
100. Ibidem, p. 90-91.
101. https://www.google.com/search?rlz=1C1GIWA_enMD654MD654&q=церковь+с.+етулия+фото Data adresării: 1.06.2019.
102. Православные храм, p. 35-38.
103. https://www.google.com/search?rlz=1C1GIWA_enMD654MD654&q=церковь+села+конгаз+фото&tbm Data adresării: 1.06.2019.
104. Православные храмы…, p. 32-34.
105. https://www.google.com/search?rlz=1C1GIWA_enMD654MD654&biw=1920&bih=920&tbm=isch&sa=1&ei=0x3_XPWBPMLPwQKey5qwBw&q=церковь+с.+кирсово+фото Data adresării: 1.06.2019.
106. Православные храмы…, p. 82.
107. https://www.google.com/search?rlz=1C1GIWA_enMD654MD654&biw=1920&bih=920&tbm=isch&sa=1&ei=e8z0XInNG-WEjLsPo72e0Aw&q=копчак Время обращения/Data adresării: 03.06.2019.
